mamă
Într-o familie n-ar trebui vreodată să existe pereți
O mamă și fiica ei vorbesc despre istoriile abuzive care le-au ținut la distanță și, într-un final, readus împreună.
Cum vede lumea fiica mea de 10 ani
Flari este fiica mea și s-a născut în 2009. Toamna asta a împlinit 10 ani, la fel ca DoR, așa că am întrebat-o cum vede lumea și cum se vede pe sine. Tot în DoR, acum cinci ani, am scris ce am învățat de la ea. Iată ambele texte, în oglindă.
Nu se uită nimeni strâmb
O mamă se luptă să accesibilizeze spațiile culturale pentru copiii cu dizabilități intelectuale care își petrec mare parte din viață în casă.
#23 Nadia Ghișa
Povestea unei mame după zece ani de când și-a adoptat fiicele.
Adina Pintilie: Dragă mamă
Regizoarea filmului „Touch Me Not” îi scrie mamei ei despre sexualitate, intimitate și alte lucruri nespuse.
Cu insulina în ghiozdan
Cei mai mulți părinți aleg școala pentru învățătoare și performanță școlară. Părintele unui copil cu diabet are alte alegeri de făcut.
„Orice părinte ar fi făcut asta”
O mamă împinge scaunul rulant al fiicei sale de 18 ani la școală, la meditații și în escapadele la mare ale colegilor de liceu.
Trei inimi
Am hotărât să devin mamă, crezând că sunt pregătită. Dar s-a întâmplat mai devreme decât speram, iar ce a urmat e o poveste la granița dintre normal și excepțional.