Editorial DoR #40: În umbra pandemiei

Adăugăm muncii noastre o misiune mai precisă pentru următoarele 18 luni: de a fi ghid și sprijin pentru cum navigăm reconstrucția după pandemie și cum putem deveni rezilienți în fața următoarei crize.

Scriu aceste rânduri la capătul stării de alertă și am un gând care nu-mi dă pace: pandemia nu s-a încheiat. Doar pare că s-ar fi încheiat: terasele sunt tot mai pline, scaunele din jurul meselor tot mai multe, numărul măștilor tot mai puține, restricțiile dispar una după alta și totuși, nu s-a încheiat.

Discuțiile principale, cel puțin în bula mea de social media, sunt despre agitația populistă cu care unele facțiuni din Parlament protejează, inclusiv legislativ, o „ordine tradițională” a lumii. Acești parlamentari spun că e important să stăm deoparte de orice are legătură cu idei periculoase precum „educația sexuală” ori „identitatea de gen”, iar inițiativele lor legislative expun femeile și copiii și o serie de alte categorii vulnerabile atât la abuz, cât mai ales la imposibilitatea de a-și face dreptate.

Peste ocean, în America, populația afro-americană încearcă cu disperare să materializeze în viața de zi cu zi acea egalitate pe care o promit legile, dar pe care traiul zilnic n-o aduce. Președintele Trump, care a părut preocupat de coronavirus până a văzut că omoară în special populația de culoare, nu depune niciun efort de a-și uni cetățenii. Din contră: alimentează diviziunea și conspirațiile ca parte dintr-o strategie electorală cinică.

În umbra pandemiei, lumea pare șifonată și asta pentru că efectele ei nu s-au resimțit unitar. Majoritatea celor care au decedat au fost din populații vulnerabile: de culoare, săraci și cu co-morbidități, care nu-și permite să lucreze de acasă sau să se izoleze corespunzător. Sunt și milioane de oameni care și-au pierdut slujbele – inclusiv în România suntem cel mai probabil la peste un milion. Sunt și părinți pentru care ultimele luni au însemnat o serie de sacrificii și improvizații menite să împace munca și creșterea copiilor în același spațiu. Sunt și medici care au fost numiți eroi o perioadă, iar acum, deși ei continuă să muncească, au revenit la statutul îndoielnic de funcționar în care avem încredere doar dacă ne-a fost recomandat de un prieten. Sunt și elevi care termină cicluri școlare fără festivități, fără banchete, fără posibilitatea de a închide un capitol al vieții înainte să-l înceapă pe următorul.

De aceea spun că, indiferent de ce se întâmplă cu numărul de cazuri și cu boala în sine, pandemia nu s-a încheiat. Efectele ei asupra economiei, familiilor, sistemelor de sănătate și de educație, sănătății noastre mintale, vor continua și vor continua mult timp de acum încolo. Pandemia nu e un an de pauză, ci o reorganizare a vieții așa cum o știam.

Schimbarea e adesea înspăimântătoare, pentru că puține lucruri sunt mai destabilizante decât incertitudinea. Creierul nostru e programat să răspundă la pericol și primul lui instinct e să spună: „n-am mai fost pe-aici, n-are cum să fie bine”.

Așa să fie? Reziliența necesară trecerii printr-o perioadă de incertitudini adânci și de schimbare presupune acceptarea că nu poți controla (aproape) nimic. Că e mai sigur să te lași purtat de val decât să i te împotrivești, să renunți la orice credeai că e o regulă („așa facem” / „așa nu facem”) și să-ți spui, cum ne-a spus un prieten de-al DoR, că „e păcat să irosești o criză bună”. De aceea, de fiecare dată în ultimele trei luni când am simțit că o decizie luată pre-pandemie a devenit o povară în munca de la redacție, am re-evaluat-o și am anulat-o sau am transformat-o.

Da, schimbările și pierderile pot fi dureroase, dar pot și eliberatoare.

Despre asta e DoR #40 – un număr întârziat cu o lună tocmai din cauza acestor schimbări. E despre ce am trăit în ultimele trei luni, unde ne-a găsit pandemia, cum ne-a provocat, dar și cum ne schimbă. E despre oportunitățile de implicare civică pe care le-a oferit oamenilor dintr-un capăt la altul al țării, despre soluțiile pe care le-am găsit în familiile noastre ca să transformăm izolarea în ceva pozitiv, despre tot ce-am învățat despre prietenie, intimitate și creativitate stând atât de mult timp cu noi înșine într-un spațiu mic, despre relația noastră fragilă cu încrederea în autorități, despre instinctele noastre tribale intolerante tocmai într-un moment care cere compasiune, despre nevoia unor ghizi care să facă fiecare zi ceva mai ușor de îndurat, chiar dacă asta înseamnă uneori să ajuți pe cineva cu o rețetă de pâine.

Precomandă DoR #40 acum, iar noi îți livrăm revista direct din tipografie.

Realitatea care va urma va fi complicată. O serie de vieți vor trebui reconstruite, o serie de sisteme vor trebui re-evaluate, iar noi vom continua să trăim speriați unii de alții și plini de întrebări legate de unde e granița dintre nevoia de apropiere și siguranța personală. Asta în timp ce vom continua să ne întrebăm despre virus: va exista un al doilea val? Va exista un vaccin? Va dispărea vreodată?

Dar în umbra pandemiei vor fi și soluții. Vor fi și inițiative noi. Vor fi voci care ne vor oferi speranță. Vor fi gânduri despre viitor: despre importanța mediului, acum că știm cum arată o tragedie cu o creștere exponențială; despre importanța calității și echității în educație; despre nevoia de a fi acolo pentru categoriile vulnerabile; despre cum ne putem antrena să trecem peste crize viitoare mai bine, ca indivizi și ca grupuri.

Noi despre asta vom fi de acum încolo. Misiunea și valorile Media DoR nu se schimbă; în continuare suntem aici ca să spunem povești care să sprijine oamenii și organizațiile să devină mai buni/bune. Vom adăuga însă muncii noastre o misiune mai precisă pentru următoarele 18 luni: de a fi ghid și sprijin pentru cum navigăm reconstrucția după pandemie și cum putem deveni rezilienți în fața următoarei crize.

O criză care va veni, indiferent că va veni din natură, din politică sau din stradă. Ține de noi dacă o primim cu resemnare sau cu încrederea oferită de oportunitatea de schimbare, pentru că ea ascunde și oportunitatea schimbării în bine.

Susține DoR

Te ajută ce ai citit? La DoR, credem că jurnalismul bun ne ajută să ne transformăm viețile. Oricât de imprevizibile par aceste vremuri, vom continua să scriem cu grijă și empatie, să căutăm soluții pentru a ne simți conectați și mai rezilienți. Împreună.

Susține-ne munca. Cumpără un abonament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *