Lecții despre cine suntem, după patru ani de Pe Bune

Timp de 100 de episoade, Pe Bune, un podcast sincer, cu oameni creativi, a povestit realitatea complexă din spatele muncii artiștilor, muzicienilor, scriitorilor și antreprenorilor.

Andreea Vrabie, gazda podcastului Pe Bune, spune după 100 de episoade că procesul creativ este o succesiune de suișuri și coborâșuri.

În 2017, am început podcastul Pe Bune de la o idee simplă: și alți oameni au anxietăți și trec prin momente dificile în muncă. Dacă vorbim deschis despre ele, poate asta ne va ajuta să ne simțim mai puțin singuri în propriile încercări. Experiența personală îmi arătase că drumul pe care te afli când faci ceva creativ, de la deschiderea unei cafenele până la realizarea unor ilustrații, nu arată ca o linie dreaptă, așa cum e descris în povești de succes.

Nu arată nici măcar ca o vale în care te afli când eșuezi sau ai dubii, ca apoi să urci pe culmea unui munte când reușești, ci mai degrabă ca o succesiune constantă de văi și culmi cu care trebuie să te obișnuiești.

Așa că am vrut să aflu cum arată în realitate acest drum pentru artiști, muzicieni, scriitori, jurnaliști, antreprenori și ce au învățat despre ei și munca lor parcurgându-l.

În ultimii patru ani am vorbit cu aproape 100 de oameni. De la fiecare simt că am avut ceva de învățat, dar mai jos am adunat câteva dintre lecțiile care s-au repetat în poveștile lor și au rămas cel mai puternic cu mine.

Deși e dureros să accepți că la început munca ta nu va fi suficient de bună, încercarea de a o face mai bine este mai interesantă decât stagnarea la același nivel confortabil. Actrița Ana Ularu mi-a vorbit despre bucuria de a învăța și de a se provoca continuu: „E un soi de acceptare a propriei limitări și a faptului că sunt gata să mă îmbunătățesc. Până la urmă, ce haz ar avea dacă aș fi fost un fel de wunderkind în actorie și aș fi început la fel de bine pe cât eram acum? Erau 26 de ani destul de plicticoși, nu? Dacă nu mă dădeam cu capul de pereți de câteva ori.

Realizez că cel puțin doi ani din facultate am fost catastrofală. Nu e vorba că n-aș putea să mă privesc acum, dar m-aș privi așa, printre degete cumva. Dar ce mișto a fost sentimentul în momentul în care am avut revelația a ceea ce-mi lipsea. Așa, să cresc în meserie, cu un soi de răbdare față de mine, cine știe, o să devin genială până la capăt sau o să revin varză. Nu știu. E ca și chestia aia cu linia de la EKG: e mai palpitant să nu fie dreaptă.”

E nevoie să accepți că nu vei putea face toate lucrurile pe care ți le propui. După mulți ani în care Melania Medeleanu și-a dedicat toată energia proiectelor în care era implicată și care creșteau în nevoi, și-a dat seama că trebuie să aleagă ce poate face și ce nu. „Uite, avem viața asta. Cel puțin de ea suntem conștienți. Dacă eu îmi propun să fac niște milioane de lucruri, cu siguranță n-o să reușesc să le fac.

Dacă îmi propun cu mult mai mult decât pot să duc, nu numai că o să pic de oboseală, dar o să fiu foarte frustrată că n-o să-mi iasă lucrurile pe care mi-am propus să le fac și atunci less is more. Mai bine îți propui mai puține și te străduiești să le duci la capăt, decât să-ți promiți că salvezi tu lumea. N-o să salvezi lumea.”

Pe Bune Live a fost varianta pe viu a podcastului, cu povești pe scenă, muzică și dans.

Când faci ceva care îți place sau care reprezintă o misiune personală, acel lucru ajunge să reprezinte o parte importantă a identității tale. Artistul Dan Perjovschi mi-a vorbit despre teama pe care o are că, la un moment dat, arta lui nu va mai fi relevantă: „Câteodată pățesc fazele astea. Îmi zice la graniță, când trec: «De unde veniți?». Și nu mai știu, pentru că trebuie să-mi aduc aminte de unde vin. Vin dintr-un oraș și plec în altul și încă în altul și pe urmă acasă, deci e, așa, un tur și mă mai zăpăcesc și eu. Mie îmi place foarte mult viața asta și, că mă întrebi dacă mi-e frică [că nu va mai primi invitații]: da, pentru că toate invitațiile sunt un fel de confirmări”.

Cu mulți dintre invitați am vorbit despre epuizare, pentru că să te dedici muncii te umple de energie, dar are și un cost. Regizorul Tudor Giurgiu mi-a spus că este workaholic, dar în timp a ajuns să recunoască atât nevoia de adrenalină din muncă, cât și efectele negative pe care le are munca continuă. „Ajungi să pui presiune pe tine, pe ceilalți, trăiești în tensiune. Știu oameni care, de exemplu, nu pot să se focuseze decât pe un singur proiect. Și e foarte fair când ei știu asta și recunosc asta și dau rezultate bune așa. Eu nu pot să fac asta, dar sunt foarte conștient că e un risc de a claca.

Când ești workaholic, există din când în când – am mai trăit chestia asta și încă o trăiesc – sentimentul că de fapt te relaxezi greu. Tot timpul trebuie să faci ceva. Eu reușesc să nu renunț la vacanțe, plec cât de mult pot, pe cât de mult îmi permite timpul și cred că e un mod de a te încărca extraordinar. Dar îmi dau seama că îmi lipsește cumva această rebranșare la adrenalina pe care ți-o dau proiectele în care ești implicat.”

Tudor Giurgiu a povestit despre cum a continuat în pandemie la cel mai recent Pe Bune Live, pentru prima oară în format digital.

De la psihoterapeutul Gáspár György am învățat că nu există un echilibru între viața profesională și cea personală atunci când faci ceva care îți dă un sens și e iluzoriu să-l căutăm. „Cred că un cuvânt periculos pentru secolul XXI este echilibru, pentru că tind a crede că mintea omului pune un egal între echilibru și perfecțiune. Pe când viața noastră se schimbă atât de repede, este atât de variată, încât probabil că dacă vrem să folosim neapărat acest cuvânt, atunci va trebui să îl punem în aceeași propoziție cu un echilibru instabil.

Fiecare dintre noi avem nevoie să ne uităm la cum arată viața noastră, să normalizăm cât mai multe aspecte ale vieții noastre și să încercăm să vedem că, de fapt, noi facem tot posibilul pentru ca viața noastră să fie OK. Doar că pe ici, pe colo, putem să folosim niște strategii sănătoase pentru noi. Cuvântul care ne poate salva în secolul XXI este flexibilitate.

Despre dificultatea muncii creative mi-a vorbit și Paul Olteanu, coach și expert în neuroștiință, care spune că e importantă împărtășirea vulnerabilităților și o mai puțină cosmetizare a realității: „Cred că am avea mult de câștigat dacă mai ales oamenii pe care cei din jur îi văd drept lideri de opinie sau persoane publice ar arăta că viața noastră nu e doar Instagram. Mai am și coșuri, mai am și probleme, mai am și zile în care plâng. Adică e foarte important în lumea în care trăim să mai decosmetizăm realitatea, pentru că pune foarte multă presiune pe noi chestia asta.

Să vii după 12 ani de Cât a luat colegul?, cum e în cultura românească, și să te uiți pe profile în care toată lumea are părul perfect, pielea perfectă, casa perfectă, e copleșitor emoțional să compari interiorul tău cu exteriorul întregii planete. Tot ce putem să facem e să le gestionăm cât putem noi de bine, împreună și separat”.

Realizatorul de radio Răzvan Exarhu, care a vorbit public despre depresie, mi-a confirmat ideea cu care am pornit Pe Bune: dacă vorbești deschis despre anxietate sau alte momentele dificile prin care ai trecut, le poți da altor oameni care trec prin același lucru încrederea că pot merge mai departe. „Genul ăsta de discurs, nu unul patetic, nu cum să reușești în depresie sau tâmpenii din astea, faptul că cineva vorbește despre asta. Nu trebuie să fie o mărturisire completă. Trebuie doar să le dai oamenilor încrederea că poate fi, în majoritatea cazurilor, un pasaj, o trecere către bine. E o stare proastă, e un moment și nu ești special în niciun fel. Nu, nu ești un ciudat, nu ești un bolnav, e cu adevărat foarte greu.”

Podcastul Pe Bune se oprește la episodul 100 (cel puțin deocamdată). Găsești arhiva integrală aici. Pe Bune a fost prezentat de DoR în parteneriat cu UniCredit Bank, o companie care susține industria creativă locală și prin văi, și pe culmi.

Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *