Ce ne-a plăcut din DoR în 2020

Un top al poveștilor noastre preferate, de citit și de ascultat, din ce am documentat anul acesta.

La fiecare final de an, revenim la o tradiție: votăm articolele și episoadele de podcast preferate pe care le-am documentat începând din ianuarie. Bilanțul acesta ne reamintește cele mai bune povești produse în anul care se încheie și ne inspiră pentru anul următor.

Vorbesc. Ca să nu știu doar eu.
Text de Ioana Burtea / Ilustrații de Andreea Cristea
Dacă nici măcar în familia ta nu poți să ai încredere să te crească în siguranță, atunci în ce să mai crezi și cum să îți trăiești viața? Un eseu personal despre abuz sexual în copilărie, traumă și vindecare.


În izolare mi-am înțeles singurătatea și nevoia de ea
Text de Irina Tacu / Ilustrații de Cami Dobrin
În relații am iubit, am fost fericită, dar mereu am vrut să fiu din nou single. În carantină mă întreb dacă aș putea fi și altfel. Un eseu personal despre diferitele straturi ale singurătății cu care ne-a confruntat pandemia.


În gimnastică, granița dintre performanță și abuz a fost neclară. N-ar trebui să fie.
Text de Andreea Giuclea / Colaje de Anna Grozavu
În cei 40 de ani de aur ai gimnasticii românești, am aplaudat medaliile aduse de gimnastele-copii și am închis ochii la durerile, umilințele și fricile lor. Ce-ar fi dacă le-am asculta cu atenție? Un reportaj despre cât de greu ne e să acceptăm că povestea glorioasă pe care ne-o spunem despre acest sport și despre rolul lui în identitatea noastră națională e construită (și) pe abuz.


Ce înseamnă un prieten bun?
Text de Vlad Odobescu / Ilustrații de George Roșu
Ani la rând n-am știut să fiu aproape de oamenii importanți din viața mea. Poate perioada asta să schimbe ceva? Un eseu personal care a convins mulți cititori să dea telefonul ăla care să rupă distanța așezată între ei și un prieten bun.


Al doilea lucru care l-a terminat pe tata
Text de Mihai Mincan / Ilustrații de Dan Ungureanu
În 2016, tatăl meu a fost acuzat de abuz în serviciu. A fost momentul în care am început să ne redescoperim unul pe celălalt. Un alt eseu personal cu o temă despre care nu vorbim prea des: mica economie de provincie și relația complicată dintre un tată și un fiu.


Rețeta Jamila
Text de Ana Maria Ciobanu / Ilustrații de Dan Ungureanu
Am gătit două săptămâni cu Jamila Cuisine și am stat de vorbă cu zeci de fani ca să înțeleg cum a ajuns în bucătăriile a peste un milion de români. Un portret al femeii care în pandemie ne-a adus pe toți mai aproape de mâncare.


Mai avem nevoie de Raed Arafat?
Text de Georgiana Ilie / Ilustrații de Mircea Drăgoi / Fotografii de Cătălin Georgescu
Raed Arafat a construit de la zero sistemul public de medicină de urgență. Apoi a devenit șeful unei structuri de stat care a supraviețuit tuturor schimbărilor politice. Are o încredere fantastică din partea populației, dar și critici pertinenți. Ne poate ghida și printr-o criză pe termen nelimitat?


Ajutor de bucătar pentru o săptămână în Sfântu Gheorghe
Text de Nicoleta Rădăcină / Fotografii de Nicoleta Rădăcină și Cătălina Penciu
Szikra, sau „scânteie” în maghiară, e restaurantul Mădălinei Sánta, chef și proprietar la 30 de ani, care testează rețete cu creier de porc, antricot de cerb și coji de bostan deshidratat, într-un oraș obișnuit cu ciorbe, tocănițe și șnițele. Nicoleta a muncit o săptămână alături de ea – iar noi am împachetat documentarea într-o experiență digitală pentru simțuri.


Toți pașii pe care i-am făcut împreună
Text de Andrada Lăutaru / Ilustrații de Irina Șelaru
Bunica din partea mamei, mămaia, e o femeie care a reușit mereu – și când durerea era groaznică – să fie acolo pentru durerea altora. Un eseu personal despre relația autoarei cu bunica ei, bolnavă de cancer, și accidentul de mașină care le-a rescris viața.


E timpul să vorbim și despre hărțuire stradală
Text de Ana Maria Ciobanu / Fotografii de Larisa Baltă
Un grup de alergătoare caută soluții pentru a crește siguranța în spațiul public și vrea să se lupte cu resemnarea cu care tratăm acest fenomen. Când a început documentarea despre hărțuire stradală, nici reporterul, nici femeile din text nu știau ca fluieratul, pipăitul sau strigatul de cuvinte obscene pe stradă sunt comportamente care se pot raporta și pentru care agresorii pot primi amendă contravențională.


O zi întreagă, când pandemia va trece
Text de Silvia Grădinaru / Ilustrații de Andrei Pacea
În aprilie, am întrebat cititorii care e primul lucru pe care îl vor face când pandemia va trece. Le-am adunat răspunsurile într-o poezie a noastră, a tuturor, un strop de bucurie pe care nu-l credeam posibil.


Ce episoade de podcast ne-au plăcut mai mult în 2020

Iată și episoadele care ne-au plăcut cel mai mult din podcasturile Pe Bune (găzduit de Andreea Vrabie) și mame (găzduit de Oana Sandu și Ana Maria Ciobanu):

Pe Bune #80: Adrian Despot
Solistul Vița de Vie spune că mult timp a fost un artist timid, cu multe ziduri ridicate în jurul lui care să-l protejeze, și că abia târziu a scăpat de inhibiții, în momentul în care a ajuns să se cunoască ca om și a făcut pace cu el însuși. Ascultă un episod despre autocunoaștere, dobândirea încrederii și terapie prin muzică.

Medic infecționist: „Este ruletă rusească în continuare cu oricine intră pe ușă”
Un interviu cu Ana, medic într-un spital COVID din București, despre cum a învățat să-și regleze așteptările și efortul pentru că sprintul pe care credea că-l va avea de alergat la începutul pandemiei s-a transformat într-un maraton fără sfârșit. 

Pe Bune #71: Paul Olteanu
Ce învățăm despre noi și cum ne funcționează creierul în momente de criză și ce schimbări facem în viitor.

Muncă de acasă, în izolare cu copiii
În martie, patru mame din redacția DoR au povestit într-un episod de podcast cum s-a scurs prima săptămână de muncit de acasă cu copiii în timpul pandemiei de coronavirus.

Pe Bune #74: Cristian Lupșa
În lunile de pandemie ne-am întors și către noi ca să ne înțelegem mai bine. Editorul DoR a povestit cum ieșea echipa transformată din perioada de stare de urgență, ce a însemnat această schimbare pentru munca pe care o facem și cum a avut ea loc.