sănătate
Când dependența de muncă duce la moartea salariaților
Suprasolicitarea e cu noi de sute de ani; însă cum de am ajuns să o acceptăm nu ca să salvăm ferma, ci pentru ambiții personale sau ca să ne satisfacem angajatorii?
Sinuciderea nu ar trebui să fie un tabu
Și în pandemie, ONG-urile au oferit servicii de prevenție a suicidului în locul statului. Până când?
Mergi unde-ți zice inima
Credeam că nimic nu poate fi mai greu decât o operație pe cord deschis, la 27 de ani. Apoi a urmat recuperarea și mi-am dat seama că nu doar inima avea probleme.
Medicii sunt în burnout. Ar trebui să vorbim despre asta
Personalul medical din prima linie e epuizat. Pandemia continuă, dar intervențiile actuale de sprijin psihologic dispar. O viitoare epidemie de burnout nu ar trebui să ne mire.
Ultimul an din vechea mea viață
Pentru mulți, 2020 a fost anul pandemiei. Pentru mine a fost anul cancerului, dar și cel mai bun an din viața mea.
Ce faci, frumusețe?
De mică, am interiorizat că frumusețea e o datorie, iar corpul meu e o problemă colectivă. Ultimii ani au însemnat o răzvrătire împotriva standardelor – dar e intenția suficientă pentru vindecare?
De ce avem nevoie de lumină naturală?
Lumina soarelui e mai importantă pentru corpul nostru decât ne-am imagina. Iar dacă nu primim suficientă, tehnologia ne poate ajuta.
Jurnale de pandemie: O vară cum n-am mai avut
13 povești de transformare și provocare din vara lui 2020, care ne-a pus față în față cu limitele, fricile și speranțele noastre.
Toți pașii pe care i-am făcut împreună
Bunica din partea mamei, mămaia, e o femeie care a reușit mereu – și când durerea era groaznică – să fie acolo pentru durerea altora.
Medic infecționist: „Este ruletă rusească în continuare cu oricine intră pe ușă”
În spitale se muncește mai mult, cu mai mulți pacienți și mai multe cazuri grave. Dar e loc și de speranță și conexiune.
Trei românce din diaspora își ajută orașul natal în lupta cu coronavirusul
Dornenii plecați peste granițe și-au unit forțele cu cei din oraș ca să strângă 25.000 de euro pentru echipamente medicale și pachete cu alimente pentru persoanele nevoiașe din Vatra Dornei și împrejurimi, la începutul pandemiei.
Când va ajunge la tine vaccinul contra COVID-19?
Toată lumea vorbește despre vaccin ca singura soluție care poate opri infectările, dar va avea un drum lung până va ajunge la tine.
„Până să fim noi în stare să îi gazăm ca naziștii, sunt ei în stare să îmbolnăvească o nație”: Romii și etnicizarea coronavirusului în România
Alături de frica față de răspândirea globală a COVID-19 stă eșecul societății românești de a ține la distanță rasismul împotriva romilor.
Dadaie are coronavirus
Un diagnostic de COVID-19 dă peste cap viața unei familii obișnuite să fie mereu aproape.
Cu OWR și PRIDE amânate, ONG-uri de drepturile omului se întreabă ce urmează
În pandemie, evenimente esențiale pentru drepturile omului se reprogramează în speranța că vor mai avea loc. Ce înseamnă asta pentru misiunea lor?
O zi de naștere într-un centru de carantină
Gabriela serbează 24 de ani așteptând alături de mama și sora ei rezultatele unui test pentru coronavirus.
Ce înseamnă sportul pentru o tânără cu Sindrom Down
La 29 de ani, Mădălina se antrenează și câștigă medalii la Mondialele Special Olympics.
Boala cu 1000 de fețe
Patru oameni povestesc ce înseamnă să muncești, să iubești și să crești o familie când ai scleroză multiplă.
Susține-ne să facem jurnalismul bine documentat, care contează pentru întreaga societate. Abonează-te.