Mulțumesc pentru discuție

Scriu pentru că lumea e mare și a naibii de surprinzătoare și încerc să țin pasul cu ea.

Acest eseu face parte din „De ce scriu”, o serie a reporterilor și editorilor DoR despre ce ne determină să căutăm și să scriem povești.

Există multe feluri în care putem împărți omenirea, dar una dintre categorisirile mele preferate e cum povestesc oamenii bucăți din viețile lor. Sunt personajele care sapă în memorie după o anumită experiență și scot de-acolo rezumate și învățături pe care le livrează ca atare și sunt cei care redau totul de-a fir a păr, cu replici pline de umor și observații legate de vreme, de loc, de cum era cutare îmbrăcat.

Mă bucur să discut cu cei din prima categorie și îi iubesc pe cei din urmă. Haioși sau tragici, enervant de amabili sau tăioși, naivi sau unși cu toate alifiile, e un privilegiu să-i pot asculta pe fiecare în parte. Închid reportofonul, le mulțumesc pentru discuție, iar când ajung acasă le transcriu cuvintele și le pun în folderul meu personal cu învățături.

Articolele mele nu conțin dezvăluiri nemaipomenite, nu trimit politicieni corupți în fața instanței, nu răstoarnă lumea, poate nici n-o mișcă cu un centimetru.

Jurnalismul meu e un exercițiu personal cu spectatori. Scriu despre oameni și întâmplările lor pentru a înțelege lumea, scriu pentru că lumea e mare și a naibii de surprinzătoare și încerc să țin pasul cu ea. Scriu pentru că sunt introvertit, pentru că ce nu înțeleg mă sperie, iar dacă n-ar fi jurnalismul n-aș întreba nimic și n-aș avea nimic de zis și aș îngheța.

Îmi place să decupez bucățele din lume și să le pun sub microscop, să văd cum funcționăm împreună și ce vrem unii de la alții, de ce suntem la fel și de ce suntem altfel. Mi-e mai ușor să descopăr mecanismele mari în lumi familiare. Orașul în care m-am născut, Huși, mi-a devenit o unitate de măsură a lumii pentru că mi-e familiar și în același timp conține toată bunătatea și toate păcatele Pământului. Hușul, ca orice alt loc, conține de toate, și e o lume care n-are cum să mă sperie. Să tot ascult, să tot notez și-apoi să mă așez la scris.


Vlad Odobescu

Vlad Odobescu e reporter DoR. A scris despre orașul său natal, Huși, dar și despre vecinii din Vaslui, despre ce înseamnă să fii un prieten bun sau despre fenomene sociale precum dependența de jocuri de noroc. L-a însoțit pe fostul premier Dacian Cioloș în campania pentru alegerile europarlamentare din 2019 și a descris, împreună cu Sorana Stănescu, ascensiunea politică a ministrului sănătății, Nelu Tătaru. Acum documentează povești despre reziliență, încredere și identitate.

În pandemie, misiunea noastră rămâne aceeași: Spunem povești adevărate pentru a ne sprijini comunitatea să înțeleagă, să empatizeze, să descopere soluții și să acționeze. Pentru asta avem nevoie de cât mai mulți susținători.

Între 1 octombrie și 15 noiembrie, vrem să ne dublăm comunitatea și să ajungem la 4.500 de abonați.

Cu 15 lei pe lună sau 150 de lei pe an, ne aduci mai aproape de țintă, iar tu contribui la jurnalismul DoR.

Abonează-te.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *