DoR #7.2
Cumpără revistaDoR #7.2 e al doilea volum cu tema Putere, cu focusul pe viitor. Personajele de pe copertă au o aură apocaliptică – Fredo și Pid’Jin sunt doi porumbei care au o singură misiune: anihilarea totală. Materialul de copertă – pe care-l aceștia îl și comentează – descrie un 2012 diferit și, pe alocuri, pozitiv. Vom crea, construi, vota, consuma tehnologie altfel; schimbările pot aduce perspective și șanse noi.
Din cuprins:
Viața fără Facebook. Cum am plecat și am revenit în rețea;
Cronica unei despărțiri anunțate. Despre dependență, toboșari și relații cârlig;
Cazul Inna. Șapte particularități care au făcut din Inna cel mai puternic produs muzical românesc de export;
Bezele de la putere. Peste 20 de ani de relație cu năbădăi între un ziarist și entitățile care s-au succedat la putere;
Lecția de religie. Ce am pierdut și ce am câștigat, ca societate, după 16 ani de educație religioasă în școlile publice;
Să ucizi un porc. Tăierea porcului poate fi o cheie de înțelegere a unei lumi străine;
La Baia Mare s-a ridicat un zid de beton ca să separe două blocuri locuite de romi de restul cartierului. Dincolo de discriminare e o realitate chiar mai sumbră;
Și altele.
Sfârșitul lumii
Istoricul Lucian Boia vorbește despre nesfârșitele povești despre sfârșitul lumii. Boia a tratat pe larg subiectul…
Să ucizi un porc
Tăierea porcului poate fi o cheie de ințelegere a unei lumi străine.
Cazul Inna
Şapte particularități care au făcut din Inna cel mai puternic produs muzical românesc de export.
Definiţii
În februarie, o ediție revizuită a Dicționarului Explicativ al Limbii Române a ajuns în librării. Cuvântul "jidan" a primit o nouă definiție.
Lecţia de religie
Ce se întâmplă de fapt la ora de religie? Ce valori și ce cunoștințe învață elevii și cine sunt cei care le predau?…
Putere de convingere
Am rugat creativii din publicitatea românească să adopte câte o cauză mai puțin vizibilă și să-i facă un print puternic.
Dincolo de zid
Astă-vară, primăria din Baia Mare a construit un zid de beton între o șosea și două blocuri în care locuiesc romi.…
Putere
Nu ne temem de 2012 – n-ar fi nici primul sfârșit de lume eșuat și sigur nu va fi nici ultimul. De aceea, în ciuda…