Identitate
Nu ne-am potrivit
Cum ne schimbăm când moare o relație și ce creștem în noi din durere.
Obiceiul pământului: Cercetători, activiști și artiști romi care caută istoria și vindecarea
Romii au fost ținuți în sclavie de domnitori, biserică și boieri timp de 500 de ani. Cercetătorii, activiștii și artiștii romi cu care am vorbit în ultimul an despre moștenirea acestei traume generaționale spun că orice vindecare necesită recunoaștere, scuze și măsuri reparatorii. În fotografiile care urmează o să-i cunoști pe unii dintre ei și o să afli gândurile lor despre un viitor pe care să-l trăim mai bine, împreună.
Editorial DoR #47: O luptă pentru cine am putea fi
Suntem mai însingurați ca acum 20-30 de ani. Dar putem ieși din această încremenire cu încrederea că oamenii din jur sunt mai deschiși la colaborare decât credem.
Drumul vindecării înseamnă acceptare
Uitasem că, în țară, odată ce sunt identificat ca ț*gan, eu devin... doar un ț*gan, indiferent de tot ce am construit în aproape 20 de ani de carieră.
Protejarea „rasei” și moștenirea eugeniei
A venit timpul să smulgem rădăcinile „copacului eugenic”; abia după ce o s-o facem poate să aibă loc procesul colectiv de acceptare a responsabilității pentru injustițiile rasiale din trecut.
Prea albă în comunitatea romă, dar niciodată suficient de albă în afara ei
Am cultura tatălui meu și culoarea pielii mamei mele. În mine sunt două lumi care se întâlnesc, dar rareori se intersectează. Și cum ar putea-o face?
Obiceiul pământului #5: Rasismul e convenabil
Ce trebuie să înțelegi ca să contribui la combaterea lui.
Romii, de la marginali la eroi
Ani de zile am căutat în literatură eroi romi a căror luptă pentru libertate merită cunoscută. Suntem prezentați dominant marginali și inferiori, dar eroii există.
Să neg că sunt romă înseamnă să îmi reneg istoria
În ce context vorbim despre identitate etnică? Cine și cum poate crea cadrul pentru ca fiecare dintre noi să cunoască întreaga poveste despre cine este?
Obiceiul pământului #4: Podul
Artivismul Alinei Șerban
Mi-am crescut părinții, bunicii și prietenii
Urmează să împlinesc 30 de ani și, cu toate că iubesc să fiu printre copii, nu simt că vreau să devin și eu mamă. Am avut prea mult timp grijă de cei din jur, e momentul să am grijă de mine.
Sensul nu se pogoară, se creează
Câteva strategii de explorat ca să-ți găsești scopul superior.
Who Am I in the World?
Until I was 25 years old, I was convinced that I’m just a label of my ethnicity and that my world was predestined to remain between 4 walls of dirty glass. Then I left.
Kon and-i lùmja sem me?
Ӡi e 25e berśende semas siguro ke sem nùmaj i etikèta mirre etniaqi thaj ke mirro sundal (mirri lùmja) sas te aćhol maśkar śtare duvarende melale valinaqe. Palal kodo teljardem.
Mergi unde-ți zice inima
Credeam că nimic nu poate fi mai greu decât o operație pe cord deschis, la 27 de ani. Apoi a urmat recuperarea și mi-am dat seama că nu doar inima avea probleme.
Alegerea unei cariere nu seamănă cu găsirea unui suflet pereche. Fii pregătit s-o regândești.
Toți avem idei despre cine dorim să fim și cum sperăm să ne trăim viața. Pericolul apare dacă ne impun o viziune îngustă, care neagă posibilitățile alternative.
Cine în lume sunt eu?
Până la 25 de ani eram convinsă că sunt doar eticheta etniei mele și că lumea mea urma să rămână între patru pereți de sticlă murdară. Apoi am plecat.
Editorial DoR #39: Tu ce poveste spui despre cine ești?
În interacțiuni mai mult sau mai puțin importante jucăm un rol, facem un public fericit, lăsăm o impresie. Uneori o facem cu intenție, alteori inconștient, când spectacolul e tocmai lipsa lui intenționată.
Susține-ne să facem jurnalismul bine documentat, care contează pentru întreaga societate. Abonează-te.