Cei care nu mai sunt
Cei care au murit de COVID‑19 nu sunt doar statistica oficială care astăzi numără peste 30.000 de decese. Sunt dintre ai noștri. Sunt români, maghiari, romi. Sunt mai în vârstă sau mai tineri. Sunt din toate colțurile țării. Sunt muncitori, sunt profesoare, sunt avocați, sunt asistente, sunt jurnaliști. Ce urmează este doar o mică parte din câte povești au lăsat în urmă.
Continuăm să spunem aceste povești. Dacă și tu ai pierdut pe cineva din cauza virusului și ai vrea să ne povestești despre cine a fost, scrie-ne mai multe în acest formular sau dă-l mai departe în comunitatea ta.
Obiectele care apar în fotografii au aparținut persoanelor din articole și le-am primit de la familiile lor.
Cei care nu mai sunt: Ionel Chiurtu
Iubea să călătorească, să gătească pentru familie și să joace table cu soția. Avea 63 de ani când s-a stins de COVID-19.
Cei care nu mai sunt: Rodica Roșu
I se umplea sufletul de bucurie când dăruia ceva făcut de ea: dulcețuri, murături, cozonaci, prosoape brodate. Avea 71 de ani, patru fiice, nouă nepoți și doi strănepoți când a murit de COVID-19.
Cei care nu mai sunt: Virgil Lazăr
Un bărbat glumeț și iubitor de petreceri a plecat odată cu lăutarii. Avea 67 de ani când a murit din cauza COVID-19.
Cei care nu mai sunt: Ion Bradu
Scriitorul moldovean era mândru mai ales de cele două fiice. Avea 73 de ani când a murit de COVID-19.
Cei care nu mai sunt: Bunicul Vasile
Bubucu, cum îi spuneau nepoții, a fost bunicul blând și sufletist care le lua mereu apărarea în fața bunicii sau a părinților. Avea 84 de ani când a murit de COVID-19.
Cei care nu mai sunt: Vladimir Boterev
Vladimir a fost un tată și un bunic dedicat, care a așteptat vaccinul până în ultima clipă. A murit de COVID-19 la 58 de ani.
Cei care nu mai sunt: Liviu Șerban
Liviu iubea animalele și vânătoarea. A luat COVID-19 din spital și a murit la 57 de ani.
Cei care nu mai sunt: Vasile Bârsan
Sile a avut suflet de pescar, de bucătar, dar mai ales de cineast. A murit de COVID-19 la 67 de ani, însă a lăsat în urmă o bogăție de povești, desene și casete cu filme.
Cei care nu mai sunt: Silviu Huțanu
Silviu a fost un muzician romantic și o binecuvântare pentru toți care l-au cunoscut. A murit din cauza COVID-19 la 37 de ani.
Nu ne-am făcut plan să murim anul ăsta Versiune audio
Lica și Zamfirică au fost căsătoriți peste 50 de ani. Au crescut o familie, au construit o casă și au avut o viață bună. Apoi, pe el l-a luat pandemia.
Cei care nu mai sunt: Alex Robu
Îndrăgostit de Barcelona lui Leo Messi, Alex Robu n-a mai apucat s-o vadă pe teren. A murit din cauza COVID-19 la 40 de ani.
Cei care nu mai sunt: Stela Rașcă
Și la farmacie, și cu cei din jur, misiunea ei era una singură: să aline suferința. Avea 77 de ani când a murit de COVID-19.
Cei care nu mai sunt: Silvia Cincă
Silvia Cincă avea 65 de ani când a murit de COVID-19. 43 dintre ei i-a petrecut în grădiniță, alături de zeci de generații de copii.
Cei care nu mai sunt: Pavel Laslo
Un bunic din Brașov a lăsat moștenire un mod de a-ți trăi viața. Pavel a murit de COVID-19 la 83 de ani.
Cei care nu mai sunt: Ion Bogdan
Era fratele grijuliu care își găsise liniștea într-o grădină. Avea 51 ani
Cei care nu mai sunt: Elena Popescu
A fost și a rămas motorul familiei. Acum, piesele rămase – fiica, nepoata, soțul, ginerele – încearcă să funcționeze, dar nu mai are cine să le propulseze.
Cei care nu mai sunt: Mihai Vișoianu
Mihai avea 72 de ani când COVID-19 l-a luat de lângă soția cu care vizita lumea, fiica pe care-o susținea în orice, nepoții cu care mergea la grădiniță sau la meditații și sporturile pe care le urmărea neîncetat.
Cei care nu mai sunt: Svetlana Manoil
Svetlana Manoil era medic de familie într-o comună din Republica Moldova și mama a trei copii; soțul o numea „sufletul petrecerii”. Avea 64 de ani când a murit de COVID-19.